Suna altfel decat este in realitate, dar nu suna rau. Cel putin pentru mine si cu siguranta pentru inca cel putin doua, trei persoane. Pentru restul e oricum irelevant. Si daca tot imi surade ideea, am zis sa o aplic si sa dispar cam de peste tot o vreme. De pe blog, de pe messenger, de la telefon si de pe unde o sa mai pot. De ce? Pentru ca am nevoie de timp pentru mine si pentru problemele mele. Nu pentru probleme din acelea pe care le gasiti explicate si rezolvate de mari psihologi in reviste stralucitoare, ci pentru lucruri cat se poate de pragmatice. Nu mai vreau sa rezolv problemele altora si sa cred ca o sa am timp si pentru ale mele vreodata.
Deci, de azi inainte, let’s pretend we never met. Pana la o revenire mai optimista, sunt sigura ca lumea o sa mearga (mai) bine fara mine.
Propaganda in loc de workshop
12 aprilie 2009 Ca sa fiu in ton cu lumea, hai sa dau si eu un "feedback" la workshopul de ieri, organizat de Prime Iasi si tinut de Loredana Gaspar de la Atipico. Mai bine dormeam pana la 12 decat sa pierd jumatate de zi pe acolo. Nu m-am dus la Ateliere sa invat ceva fantastic si nemaiauzit sau sa aflu vreo metoda miraculoasa de pozitionare a unui brand. Dar nici nu m-am dus pentru propaganda marca Palas sau sa fac strategii de vazare mall-ului din Suceava. Poate ar trebui sa si explic.
Dupa ce am stat trei sferturi de ora urmarind incercarile repetate si de fiecare data esuate de a porni cumva video proiectorul, am mai stat inca o ora jumatate ascultand laude gratuite (sau nu) aduse proiectului Palas. O prezentare desciptiva a ceea ce inseamna Palas, fara nici o propozitie legata de tema workshopului (Pozitionarea unui brand). Cand in sfarsit s-au cerut lamuriri cu privire la strategie, mare mi-a fost mirarea sa aflu ca Palasul nu are nici o strategie, iar brandul Palas a aparut din neant, se dezvolta singur si nu are nevoie de nimeni si nimic.
Am primit apoi niste brosuri si materiale de promovare si m-am gandit eu ca Atipico se axeaza mai mult pe productie publicitara. Cand m-am hotarat sa-i iert pe jumatate, in speranta ca se va vorbi despre strategiile din spatele brosurilor, nu am aflat decat ca nu ei au facut sigla si o parte din brosuri si nici nu ar putea sa ne spuna cine (nu pentru ca nu i-ar lasa cineva, dar nu stiu).
Am primit apoi niste brosuri si materiale de promovare si m-am gandit eu ca Atipico se axeaza mai mult pe productie publicitara. Cand m-am hotarat sa-i iert pe jumatate, in speranta ca se va vorbi despre strategiile din spatele brosurilor, nu am aflat decat ca nu ei au facut sigla si o parte din brosuri si nici nu ar putea sa ne spuna cine (nu pentru ca nu i-ar lasa cineva, dar nu stiu).
Cum era de asteptat, au fost si cateva voci nu foarte incantate de acest frumos proiect, dar doamna de la Atipico a stiut de fiecare data sa dea numai argumente valide cum ca "nu e adevarat si oricum nu te putem lua pe tine ca etalon" sau "eu as cauta un punct negativ, dar chiar nu au." Oare?
In final am aflat care-i ideea Palasului: un oras intr-un oras, o zona din care sa nu fie nevoie sa iesi (!?), in care sa locuiesti, sa lucrezi si sa te distrezi. Cineva a intrebat ce faci daca te imbolnavesti, ca spital nu am vazut pe acolo. Pai daca ai bani sa stai in Palas, te duci la spital in strainatate, a replicat doamna. Dar o sa ai probabil si elicopter la scara, ca pentru a ajunge la aeroport trebuie sa traversezi prin zona muritorilor de rand. Oricum, a avut grija sa sublinieze si ideea ca pe domnul Dascalu nu-l intereseaza parerea nimanui; el daca vrea ceva, obtine. Bine ca-i un om hotarat.
Dupa pauza, bineinteles ca trebuia sa aplicam strategia ilustrata in prima parte. M-am trezit in mijlocul unui concurs cu un mall din Suceava caruia trebuia sa-i cresc vanzarile, scazute din cauza arhicunoscutei crize. Mda. Fascinant.
In final am aflat care-i ideea Palasului: un oras intr-un oras, o zona din care sa nu fie nevoie sa iesi (!?), in care sa locuiesti, sa lucrezi si sa te distrezi. Cineva a intrebat ce faci daca te imbolnavesti, ca spital nu am vazut pe acolo. Pai daca ai bani sa stai in Palas, te duci la spital in strainatate, a replicat doamna. Dar o sa ai probabil si elicopter la scara, ca pentru a ajunge la aeroport trebuie sa traversezi prin zona muritorilor de rand. Oricum, a avut grija sa sublinieze si ideea ca pe domnul Dascalu nu-l intereseaza parerea nimanui; el daca vrea ceva, obtine. Bine ca-i un om hotarat.
Dupa pauza, bineinteles ca trebuia sa aplicam strategia ilustrata in prima parte. M-am trezit in mijlocul unui concurs cu un mall din Suceava caruia trebuia sa-i cresc vanzarile, scazute din cauza arhicunoscutei crize. Mda. Fascinant.
Pana la intalnirea cu Atipico n-am avut nimic cu Palasul, ba chiar imi parea interesant. Acum am indoieli, dar nu ma mai chinui sa-mi mai formez vreo parere ca si asa am aflat ca nu-s in target-ul lor si nu le pasa oricum.
Si eu am castigat bani candva
9 aprilie 2009 Imi amintesc si eu, ca multi dintre prietenii mei, de banii primiti de mic copil ba de la ) Cativa banuti au constituit plata pentru prima mea traducere "oficiala", din afara cadrului institutiei de invatamant. Bineinteles ca nu era ceva complicat, in nici un caz vreo chestie cu multi termeni de specialitate pe care un copil de clasa a sasea n-ar fi reusit sa o traduca, dar a fost pentru mine un fel de munca de freelancer . Nimic fabulos, dar lucrurile aparent banale isi lasa de obicei amprenta asupra noastra.
Din pacate prea multi copii nu sansa de a beneficia de lucurile pe care noi le consideram firesti. Si nu a fost alegerea lor. O copilarie fericita nu trebuie umbrita de grija zilei de maine.
Astazi, unii copii sunt nevoiti sa munceasca de mici pentru a-si sustine familiile. Ajuta-i sa aiba o copilarie frumoasa. Doneaza 2% pentru Salvati Copiii Iasi.
Hei…vii mai tarziu sa stam pe intuneric?
28 martie 2009
Nu, nu am devenit emo peste noapte ci doar de Earth Hour am stins lumina si am pus calculatorul pe Power Saver si pe baterie. Nu cred ca am salvat eu Pamantul prin asta, dar am incercat sa ma alatur unei cauze cel putin bine intentionata. Nu acelasi lucru il pot spune despre vecinii mei de bloc si de cartier. Oricum, pana si iluminatul public de pe strada mea s-a alaturat cauzei si s-a oprit timp de zece minute dupa 20.30 si inca vreo 5 dupa noua si un pic, chiar daca o fi fost doar o mica pana de curent sau cineva a gresit intrerupatorul. Oricum, momentul a fost potrivit. In mod clar a fost doar o actiune simbolica si cu siguranta nu a incetinit substantial ritmul incalzirii globale, dar cred ca trebuie privita ca un semnal de alarma si un act de solidaritate.
Si nu cred ca preliminariile Cupei Mondiale au fost de vina pentru luminile aprinse. Eu am reusit sa vad si nefericitul meci si sa salvez si planeta. Eh…vorba vine.
ps: a trebuit sa rescriu insemnarea caci de la atata energie economisita weblog-ul mi-a pierdut articolul initial
NU suntem PROFESIONISTI
26 februarie 2009 De asta data las la o parte introducerea cu daa, am revenit si desi nu mi-am revenit, m-am gandit sa scriu ce-am aflat astazi si nu stiam ieri. Din pacate nu eu am facut vreo descoperire numai buna de pus intr-un documentar, ci stimatul profesor de Dreptul Comunicarii a vrut sa faca o fapta buna de dimineata si sa ne trezeasca la realitate. Si iata ca, dupa trei ani de facultate, intr-un context de apasatoare criza (!) aflu ca mi-am ales foarte prost domeniul de studiu, facultatea si implicit universitatea. Si daca nu stiam deja, am mai aflat ca sunt considerabil mai prost pregatita decat colegii mei , studenti europeni si cu totii suntem infinit mai prost pregatiti decat colegii nostri, studenti americani. Ca o nationalista convinsa ce sunt si cunoscand cel putin 12 persoane cu zece pe line printre colegii mei, am simtit un oarecare fior de indignare si am pus totul pe seama ideilor preconcepute ale profesorului lovit de criza acuta din toate domeniile.
Dar, am trecut repede de "cum isi permite dom’le sa zica asta, cand nici nu ne cunoaste?!" in momentul in care am citit un mail (nesemnat, cum altfel), trimis de un coleg unui profesor de seminar. Nu m-a mai mirat exprimarea gen discutii la scara blocului cu Tudor de la parter si nici macar incercarile de ironie subtila combinate cu un ton de superioritate, insa cum poti sa ajungi in ultimul an de facultate sa te plangi profesorului ca "NU suntem PROFESIONISTI nici in filmari si nici in montaje, iar daca exista cativa colegi pasionati de arta aceasta nu cred ca ar trebui sa ne "pedepsiti" pe noi ceilalti pt ca nu ne putem ridica la nivelul lor [...] de aceea va rog sa mai meditati la notele noastre."
O trec la intrebari retorice si ma gandesc sa-i dau dreptate profului de drept.
Cum ar fi daca …
16 octombrie 2008 Inca nu am rezolvat problema cu blogul meu restrictionat, dar inca mai am putina rabdare. Foarte putina. Cu greu am gasit timp sa ajung pana pe la McDonalds sa mai scriu cate ceva, dar si de aici trebuie sa plec repede pentru ca nu am prize si deja mi-am consumat bateria pe discutii neinteresante. Totusi am zis ca in ultimele minute sa zic si eu La multi ani oraselului meu IASI. Stiu ca-i mai tarziu cu doua zile, dar daca tot e o petrecere continua in IS, nu mai are importanta. So, imi cam pare rau ca tocmai la 600 de ani m-am gasit si eu sa plec, insa cu siguranta o sa fie bine si la 601.
In speranta ca o sa ne mai auzim curand (daca li se face mila astora de mine si-mi dau acces la site), voilà si un clip frumos despre Iashington.